17.3 C
Județul Arad
31 iulie, 2025

Mihai Fifor cere demisia lui Dragoș Anastasiu și îl critică pe Bolojan: A mai trecut o zi și „gurul” reformei statului încă nu și-a dat demisia

Preşedintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor, susţine că fiecare oră în care vicepremierul Dragoş Anastasiu mai ocupă o funcţie de demnitate publică este „o piatră de moară” de piciorul Guvernului.

„A mai trecut o zi şi ‘gurul’ reformei statului încă nu şi-a dat demisia. Încă mai are dubii. Da, uluitor, Anastasiu rămâne bine-mersi cocoţat în vârful guvernului Bolojan, sfidând orice urmă de bun-simţ şi făcând praf, prin simpla sa prezenţă, toată credibilitatea cruciadei împotriva deficitului bugetar. Cine să mai creadă în bunele intenţii ale Guvernului? Când cel trimis să reformeze statul este acelaşi care ani la rând a fost simbolul evaziunii fiscale şi al corupţiei endemice din România? Mai trist e altceva: dacă obrazul gros al domnului Anastasiu îl ţine bine lipit de scaun, premierul nu dă semne că are vreo intenţie să facă ce trebuia din prima secundă: curăţenie. Gospodăreşte. Aşa cum îi place lui. Nu vedem nicio sprânceană încruntată, niciun glas tunător din partea domnului Bolojan. Nimic din aerul grav cu care face inimile gospodinelor să vibreze la televizor. Doar tăcere. Fiecare oră în care Anastasiu mai ocupă o funcţie de demnitate publică este o piatră de moară de piciorul Guvernului”, a scris Mihai Fifor, sâmbătă, pe Facebook.

Potrivit acestuia, prezenţa sa riscă să pară o confirmare a faptului că, dincolo de lozinci şi discursuri meşteşugite, „reforma statului” este doar „un spectacol ieftin, cinic şi prost regizat”, pe seama românilor corecţi şi cinstiţi din această ţară.

„Dacă alegi să ţii spatele unui om cu trecut penal şi prezent ruşinos, înseamnă că ţi-l asumi cu tot cu faptele sale. Asta e regula. Lucrurile sunt simple, domnule Bolojan! Aşadar, curaj! Pieptul înainte, glasul răsunător, sprânceana bine încruntată – şi pa, Anastasiu! Reforma nu se face pe spinarea românilor cinstiţi şi nici pe banii unui stat pe care l-ai înşelat ani de zile. Se face, dacă e cazul, la tine acasă. Şi, nu uita, reformatorule, când pleci ia-i cu tine şi pe genialii pe care voiai să îi mufezi la tot ce înseamnă informaţii esenţiale ale Guvernului României. Tot în numele „reformei”. Halal! P.S. Sunt absolut convins că toţi partenerii noştri externi îşi fac cruce cu două mâini văzând cine face reforma în România. Şi trag mai aproape castronul cu popcorn”, spune liderul PSD Arad.

În presă au apărut relatări că

, în calitate de om de afaceri, a fost martor în dosarul de corupţie al fostei inspectoare ANAF Angela Burlacu, şi ar fi recunoscut că a semnat un contract fictiv prin care s-au mascat plăţi de mită către funcţionara ANAF.

Vicepremierul Anastasiu a transmis că în dosarul de corupţie privind funcţionari ai ANAF nu a avut „niciun fel de avantaj juridic”, ci a fost doar martor, subliniind că a acceptat funcţia pe care o deţine în prezent şi pentru că nu vrea ca „alţi antreprenori români să mai fie subiectul unui astfel de abuz de putere din partea unor angajaţi ai statului”.

„În spaţiul public au apărut informaţii despre implicarea mea într-un dosar de corupţie care viza mai mulţi funcţionari ai ANAF. Pe scurt: În dosar am fost martor, nu denunţător. Nu a existat nicio acţiune împotriva mea, nu am avut niciun fel de avantaj din punct de vedere juridic, iar în dosar au fost implicate şi alte societăţi comerciale care au fost în aceeaşi situaţie. Nu am avut niciodată nicio condamnare penală. Context: Unul cunoscut, din păcate, de prea mulţi antreprenori, mai ales în vremurile acelea de acum 15-17 ani. Unii funcţionari ai statului român care presau şi chiar şantajau firmele, „recomandând” soluţii de tip contract de consultanţă cu o firmă pusă pe tavă de funcţionar pentru a corecta aşa-zisele nereguli descoperite în urma controalelor”, a afirmat Dragoş Anastasiu, vineri, într-o postare pe Facebook.

Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/politica/mihai-fifor-demisia-dragos-anastasiu-bolojan-1004914.html

Ultimă oră

Același autor