15.5 C
Județul Arad
28 martie, 2024

Măsuri speciale de siguranţă pentru noaptea de Revelion: „Solicitaţi ajutor dacă sunteți în pericol”

31 dec 2022, 15:41

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Pixabay)

Ministerul de Interne anunță măsuri speciale pentru noaptea de Revelion.

Autorităţile au luat măsuri speciale de siguranţă pentru noaptea de Revelion şi le-au făcut cetăţenilor câteva recomandări pentru a avea sărbători fără evenimente neplăcute.

Poliţiştii au anunţat că vor fi în permanenţă în stradă în următoarea perioadă, iar reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au atras atenţia asupra improvizaţiilor electrice, a surselor de încălzire şi, de asemenea, au recomandat evitarea folosirii articolelor pirotehnice, scrie Rador.

„Nu utilizaţi artificiile în încăperi şi spaţii închise, balcoane, scări de bloc şi pe terase. Materialele pirotehnice nu trebuie aruncate în foc sau depozitate în vecinătatea surselor, respectiv a echipamentelor de încălzire”, a spus Marius Stanciu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

„Solicitaţi ajutor atunci când sunteți în pericol”

De asemenea, reprezentanţii Antidrog Vaslui au făcut o serie de recomandări.

„Vă recomandăm să manifestaţi prudenţă în relaţiile cu persoanele necunoscute şi să solicitaţi ajutor atunci când dumneavoastră sau persoanele apropiate sunt în pericol. Totodată, atunci când sunteţi martorul sau victima unui conflict în care sunt implicate persoane care au consumat băuturi alcoolice sau droguri vă recomandăm să nu interveniţi, să reţineţi cât mai multe detalii şi să sunaţi la numărul unic de urgenţă 112”, a spus Valeria Cobzaru de la Centrul Antidrog Vaslui.

Reprezentanţii Jandarmeriei Vaslui au precizat că la toate evenimentele publice din noaptea dintre ani, dar şi din următoarele zile, jandarmii vor fi în stradă, alături de poliţişti, pentru a veghea la siguranţa cetăţenilor./eradu/asalar

15 Martie 2023, 20:52

Sursa: https://www.dcnews.ro/masuri-speciale-de-siguranta-pentru-noaptea-de-revelion-solicitati-ajutor-daca-sunteti-in-pericol_900222.html

Ultimă oră

Același autor