19.9 C
Județul Arad
12 iunie, 2024

Grindeanu: Lucrările pentru construcţia Pasajului superior din gara Lugoj au un ritm bun

Lucrările pentru construcţia Pasajului superior din gara Lugoj, începute în luna aprilie, au un ritm bun, a spus, sâmbătă, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu s-a declarat mulţumit de faptul că lucrările pe lotul Lugoj – Timişoara la calea ferată sunt în faza de execuţie.

„Ştiţi că e parte din proiectul Caransebeş – Arad, finanţat prin PNRR, iar cel mai înaintat lot este Lugoj – Timişoara. Sper ca în scurt timp să se înceapă lucrările şi pe Timişoara, Timişoara spre Lugoj şi de asemenea, Caransebeş – Lugoj. Aici s-a început. E o companie mare spaniolă. Pe toate aceste 4 loturi trebuie să fim foarte atenţi la monitorizare, să se ţină de ritmul de execuţie, astfel încât să nu ieşim şi să depăşim sfârşitul anului 2026, când se termină finanţarea prin PNRR”, a spus ministrul Transporturilor.

Odată cu modernizarea, se construieşte şi cu pasaj suprateran. De asemenea, în interiorul acestui proiect se află şi modernizarea gării din Lugoj.

„Dincolo de lucrările de infrastructură la calea ferată, aici avem o problemă… să nu păţim în această zonă ceea ce s-a păţit pe pasajul rutier de la ieşirea din Lugoj spre Buziaş, unde sub pasaj lucrurile nu stau chiar în regulă. Pe ceea ce au prevăzut cei de la CFR împreună cu executanţii, aici nu va fi afectat spaţiul verde. Sigur că există anumite zone unde va trebui să se intre, dar în niciun caz pe spaţiul verde”, a spus Grindeanu.

Potrivit ministrului, se va construi subteran un tunel pentru biciclete.

Acest pasaj este construit în cadrul lucrărilor de modernizare a căii ferate de pe Lotul 2 Lugoj- Timişoara Est (53,91 km) şi este cel mai avansat din punct de vedere al stadiului de execuţie. Lotul 2 Lugoj-Timişoara Est face parte din tronsonul Caransebeş-Timişoara-Arad, iar contractul, în valoare de 1,91 miliarde de lei (finanţat prin PNRR), trebuie finalizat până în 2026.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 14:42

astăzi, 14:24

astăzi, 14:23

ieri, 19:26

ieri, 10:35

joi, 22:01

Sursa: https://www.mediafax.ro/politic/grindeanu-lucrarile-pentru-constructia-pasajului-superior-din-gara-lugoj-au-un-ritm-bun-22381085

Ultimă oră

Același autor