Medicul Cătălin Hreniuc, directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, anunță că una dintre clinicile de Pediatrie este plină de copii internați cu afecțiuni respiratorii, iar în cealaltă sunt internați doar copii de peste 3 ani. Dacă va fi necesar, se vor interna doi în pat.
În contextul numărului mare de
diagnosticați cu afecțiuni respiratorii de sezon, secțiile de pediatrie sunt aproape de capacitatea maximă la Arad.
Potrivit SCJU Arad, Secția Clinică Pediatrie I, cu 33 de paturi, are 33 de copii internați, iar în Secția Clinică Pediatrie II, din 42 de paturi, 33 sunt ocupate.
„Secția Clinică Pediatrie I nu mai are paturi libere în acest moment. Singurele locuri libere sunt la Pediatrie II unde internăm copii cu vârsta de peste trei ani. Zilnic se fac externări, însă în cazul în care numărul copiilor care vin la spital și necesită internare va crește, medicii vor fi nevoiți să interneze și doi copii – diagnosticați cu aceeași afecțiune medicală – într-un un pat. Facem astfel apel la înțelegere, deoarece nu putem refuza pacienții care necesită internare pentru asigurarea îngrijirilor medicale necesare. În cazul în care starea clinică nu este foarte gravă, îi rugăm pe părinți să contacteze medicii de familie sau să se prezinte la centrele de permanență pentru prescrierea tratamentului necesar”, a explicat dr. Cătălin Hreniuc, directorul medical al SCJU Arad.
Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/observator/spital-respirator-internati-copii-990289.html