5.9 C
Județul Arad
10 ianuarie, 2025

Burduja: Dacă vrem ca românii să aibă o energie sigură, accesibilă şi curată, trebuie să facem investiţii/ Anul trecut am pus în funcţiune 1.200 de megawaţi, anul acesta am spus că ne dublăm performanţa, deci 2.500 de megawaţi, dar am putea ajunge la 3.800

astăzi, 17:49

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat că, pentru ca românii să aibă o energie sigură, accesibilă şi curată, trebuie făcute investiţii. El a amintit că anul trecut au fost puse în funcţiune sisteme cu o putere de 1.200 de megawaţi, mai mult decât în precedenţii patru ani la un loc, anul acesta performanţa se va dubla cel puţin, adică va ajunge la 2.500 megawaţi, dar s-ar putea ajunge chiar la 3.800 de megawaţi.

”Dacă vrem ca românii să aibă o energie sigură, accesibilă şi curată, trebuie să facem investiţii. Fiecare megawatt pe care îl aducem în Sistemul Energetic Naţional înseamnă şansa românilor de a avea facturi mai mici şi – asta trebuie să le spunem – şi şansa companiilor româneşti de a avea facturi mai mici. Dacă anul trecut noi am pus în funcţiune undeva la 1.200 de megawaţi, cred că este mai mult decât în precedenţii patru ani la un loc, dacă anul acesta am spus că ne dublăm performanţa, deci undeva la 2.500 de megawaţi, dar pe datele de la Transelectrica, pe datele din industrie, am putea ambiţios să ajungem la peste 3.800 de megawaţi”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Sebastian Burduja.

El a dat câteva exemple de investiţii care vor fi încheiate în acest an.

”La Năvodari, 72 de megawaţi, centrala în cogenerare, foarte aproape de 100%, din ceea ce ştiu sunt în probe, deci ne aşteptăm ca în prima parte a acestui an să fie gata. Iernutul, peste 95%, o epopee aparent fără sfârşit. Vă reamintesc că, pe mandatul meu anterior, am reuşit să reluăm acest contract. (…) Ultimul termen pe care-l au, şi noi suntem şi finanţatorii acestui proiect prin Planul Naţional de Investiţii, este sfârşitul lunii mai acest an, anul curent. Deci în luna iunie trebuie să avem la Iernut aceşti 430 de megawaţi”, a afirmat Burduja.

El a amintit şi de investiţiile în mai multe CET-uri, unele dintre acestea urmând să fie finalizate în acest an.

”Şi mai sunt câteva investiţii, ceva mai mici, e adevărat: CET Arad, CET Oradea, CET Brazi, CET Arad Hidrocarburi, la Arad sunt două centrale de termoficare, CET Palas de la Constanţa. Toate acestea ar trebui terminate până la finalul acestui an, deşi, de exemplu, Constanţa şi Arad au, prin PNRR, termen mijlocul anului viitor. La Constanţa gradul de execuţie, de exemplu, astăzi este de 50%. Este posibil să se termine anul acesta”, a declarat ministrul Energiei.

De asemenea, el a prezentat stadiul investiţiei de la Mintia.

”La Mintia, graficul pe care ieri l-am solicitat şi l-am primit arată că, până la finalul acestui an, ar trebui să fie cel puţin 1.000 de megawaţi conectaţi la sistem. E adevărat, sunt şi aspecte mai puţin simple, staţia de reglare şi măsurare gaze, de exemplu, suntem într-un dialog şi cu Mass Mintia şi cu Transgaz astfel încât toate aceste lucruri să se poată întâmpla în grafic. Va fi cea mai mare centrală pe gaz din Europa, toată va fi gata în 2026. Dar dacă am avea în plus 1.000 de megawaţi, 1.091 ca să fiu exact, anul acesta ar fi un ajutor fantastic pentru iarna următoare”, a mai declarat Sebastian Burduja.

Sursa: https://www.news.ro/economic/burduja-vrem-romanii-aiba-energie-sigura-accesibila-curata-facem-investitii-anul-trecut-pus-functiune-1-200-megawati-anul-acesta-spus-ne-dublam-performanta-2-500-megawati-putea-ajunge-3-800-1922404909222025011721892176

Ultimă oră

Același autor