16.1 C
Județul Arad
27 iulie, 2024

Bețivul Silviu Popescu de la DGA Arad a recidivat și de data asta pilele nu-l mai ajută

19:42, 20 septembrie 2021

În 2008, comisarul-șef al Direcţiei Generale Anticorupţie Arad, Silviu Popescu, la vremea respectivă doar inspector, era trimis în judecată de Parchetul Curţii de Apel Timişoara pentru că a condus băut şi a refuzat să se supună etilotestului. El a fost oprit în trafic de Poliţia Rutieră pentru că nu purta centura de siguranţă. Iniţial, ofiţerul a susţinut că nu are actele la el, apoi a încercat să fugă, însă a fost prins şi dus la spital unde i s-au recoltat probe biologice”. În 2009, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au considerat că fapta sa nu a reprezentat un pericol social și în consecință l-au „achitat”, aplicându-i o banală amendă administrativă în valoare de 1000 lei. Silviu Popescu era la acel moment în farmecele unei blonde magistrate arădene bine conectată la București care i-a pus o vorbă bună la îngăduitorii magistrați supremi.

Opt ani mai târziu, numele lucrătorului DGA Arad ajungea, din nou, în presă, în urma unor descinderi ale DIICOT Timișoara, împreună cu polițiști ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara și ai DGA. În urma descinderilor, ofițerul de la DGA a fost adus la audieri, la sediul DIICOT Timișoara. Popescu a plecat după ce a dat declarații, fără a fi pus sub acuzație. Se pare că acesta închiriase o casă unei persoane, membră a rețelei, în care adăpostea migranți până când aceștia erau scoși din țară. Ceilalți polițiști din dosar au fost cercetați penal, fiind plasați sub măsura preventivă a controlului judiciar.

La acel moment, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a remis următorul comunicat de presă:

”În perioada 2011 – 2016, poliţiştii de frontieră au documentat activitatea infracţională a unei grupări de criminalitate organizată transfrontalieră specializată în traficul de migranţi. În cauză, există suspiciunea că activităţile infracţionale desfăşurate de către membrii grupului infracţional au fost favorizate şi sprijinite de către lucrători de poliţie, respectiv un ofiţer de poliţie de frontieră şi un fost agent de poliţie de frontieră din cadrul S.T.P.F. Arad, precum şi un lucrător din cadrul DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Arad. Documentarea activităţii infracţionale a beneficiat de sprijinul de specialitate al S.I.P.I. Timiş şi a fost necesară extinderea acesteia până în prezent, din cauza faptului că o parte din membrii grupului infracţional organizat au fost arestaţi de către autorităţile ungare. Reţeaua, formată dintr-un palestinian, un apatrid de origine turcă şi cetăţeni români, acţiona pe relaţia Asia – România – Ungaria – Austria, fiind structurată pe mai multe paliere, respectiv organizatori, transportatori, găzduitori, călăuze, fiecare având atribuţii precis delimitate. Membrii grupării percepeau de la fiecare migrant sume cuprinse între 700-2.000 euro pentru a-i sprijini să treacă ilegal frontiera”.

Sâmbătă noaptea, Popescu a fost oprit de polițiștii de la rutieră în localitatea Zădăreni, din județul Arad, pentru un control de rutină. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, polițiștii constatând că avea o alcoolemie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele lui a fost deschis din nou dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului. Cum între timp magistrata l-a părăsit și s-a căsătorit, Popescu nu va mai primi doar amendă administrativă.

Sursa: https://www.curentul.info/actualitate/betivul-silviu-popescu-de-la-dga-arad-a-recidivat-iar-de-data-asta-pilele-nu-l-mai-ajuta/

Ultimă oră

Același autor