2.6 C
Județul Arad
13 noiembrie, 2024

Arme de foc și arme albe, găsite în urma unor percheziții în Arad

Un pistol cu glonț, cartușe cu capsa nepercutată, două arme de tir sportiv, sute de alice, arbalete și săgeți au fost găsite de polițiști în urma unor percheziții care vizează activitatea infracțională a unui bărbat de 64 de ani. Acesta a fost reținut.

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din

, împreună cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, au pus duminică în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, în imobile din localitățile Vârfurile, Vidra și într-o localitate din județul Bihor.

Perchezițiile, desfășurate cu sprijinul polițiștilor criminaliști, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și cei ai Serviciului de Investigații Criminale, Serviciul de Ordine Publică și Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Arad, au vizat activitatea infracțională a unui bărbat, de 64 de ani, din Vârfurile, cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

În urma activităților, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, un pistol cu glonț, calibrul 9 mm, cu 8 cartușe cu capsa nepercutată de același calibru, două arme de tir sportiv, calibrul 5,5 mm, cu 116 alice de același calibru, 650 de alice, cu calibrul de 4,5 mm, o țeavă de armă neletală, de tir sportiv, 2 arbalete și 23 de săgeți, precum și un detector de metale, toate deținute ilegal.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț a dispus, pe numele celui în cauză, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

În cauză, se continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/locale/arme-perchezitie-arad-980512.html

Ultimă oră

Același autor