21.7 C
Județul Arad
8 septembrie, 2024

Arad: Incendiu la un frigider dintr-un salon al unui centru pentru vârstnici/ Şapte oameni au ieşit din imobil/ Două persoane, asistate medical

sâmbătă, 20:37

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la un frigider aflat într-un salon al unui centru pentru vârstnici din localitatea Vladimirescu, judeţul Arad, fiind stins în scurt timp de pompieri. Cei şapte oameni care se aflau în clădire au reuşit să iasă, în siguranţă. Două persoane au fost asistate medical, dar au refuzat să fie transportate la spital.

Potrivit ISU Arad, pompierii au fost solicitaţi să intervină, sâmbătă, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit într-o încăpere a unui centru de vârstnici din localitatea Vladimirescu. Pentru misiune au fost alocate forţe şi mijloace din cadrul Detaşamentului de Pompieri Arad cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD. De asemenea, a fost trimisă o ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

”La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta la nivelul unui frigider aflat într-un salon, cu degajări de fum, pe o suprafaţă de aproximativ 1 mp. Incendiul a fost stins prompt, în limitele găsite, fără a se înregistra victime. Toate cele 7 persoane aflate în interior s-au autoevacuat în condiţii de siguranţă”, a precizat sursa citată.

Două persoane au primit asistenţă medicală la locul evenimentului, ambele refuzând transportul la spital.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/arad-incendiu-la-un-frigider-dintr-un-salon-al-unui-centru-pentru-varstnici-sapte-oameni-au-iesit-din-imobil-doua-persoane-asistate-medical-1922403720122024072021675892

Ultimă oră

Același autor