11 iunie 2025, 14:31
Cei doi poliţişti de frontieră din judeţul Arad suspectaţi că au furat 15 baxuri de ţigări nemarcate din camera de corpuri delicte a Poliţiei de Frontieră Turnu, pentru a le vinde, au fost arestaţi preventiv. În urma percheziţiei, anchetatorii au stabilit că lipsesc peste 900 de baxuri în total, astfel că verificările continuă.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au transmis, miercuri, că s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul V. M. I., pentru deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete, şi furt calificat, şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul T. G., pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, şi complicitate la furt calificat.
Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar miercuri Judecătoria Arad a admis propunerea Parchetului privind arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Procurorii afirmă că primul dintre bărbaţi, poliţist de frontieră, a folosit fără drept, în noaptea de luni spre marţi, în timp ce era de serviciu, cheia de la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I. T. P. F. Oradea – Sectorul Poliţiei de Frontieră Turnu, de unde a sustras şi a deţinut în vederea comercializării cantitatea de 15 baxuri (7.500 de pachete) cu ţigarete marca Marlboro Touch, nemarcate fiscal.
El a transportat ţigările cu maşina până într-o locaţie aflată în afara carosabilului, pe ruta DN 7B, la intrarea în satul Turnu, oraşul Pecica, unde a început să mute marfa într-o autoutilitară, fiind însă prins în flagrant de poliţişti.
Celălalt bărbat, tot poliţist de frontieră, este suspectat că i-a acordat ajutor material şi moral primului, în baza unei înţelegeri, pentru a fura ţigările, mai exact le-a distras atenţia colegilor. Totodată, el ar fi facilitat comercializarea ţigaretelor nemarcate, prin găsirea de cumpărători.
”Totodată, vă aducem la cunoştinţă faptul că, în urma efectuării percheziţiei domiciliare de la sediul I. T. P. F. Oradea – Sectorul Poliţiei de Frontieră Turnu, organele de urmărire penală au constatat lipsa unui număr total de 922 de baxuri cu ţigarete de diferite mărci din Camera de Corpuri Delicte. Având în vedere acestea, organele de urmărire penală continuă să desfăşoare cercetări pentru a stabili împrejurările în care a fost sustrasă cantitatea de ţigarete anterior menţionată”, a transmis Parchetul.