28.9 C
Județul Arad
16 iunie, 2024

Accident feroviar grav în Teleorman. A fost activat Planul Roșu de intervenție

13 Martie 2023, 08:18

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels

Un tren cu 280 de călători a izbit în plin un marfar, în Teleorman. Planul Roșu de intervenție a fost activat.

Primele verificări şi informaţiile preliminare transmise de personalul feroviar aflat la locul incidentului din Teleorman indică faptul că mecanicul trenului de călători, care urma să intre în staţia Roşiori Nord la altă linie, a tamponat ultimul vagon al garniturii de marfă, aflată în mers pentru garare, conform unui comunicat al CFR SA.

Aceste informaţii sunt deja verificate şi analizate de membrii Comisiei de anchetă a Agenţiei de Investigare Feroviară Română (AGIFER), care va stabili cu exactitate cauzele producerii deraierii trenului privat de marfă, scrie Agerpres.

Două vagoane din compunerea unui tren privat de marfă încărcat cu autoturisme au deraiat luni dimineaţa, în jurul orei 4:00, la intrare în staţia Roşiori Nord, iar unul s-a răsturnat, a anunţat CFR SA, luni dimineaţa. La rândul său, CFR Călători a informat iniţial că din primele informaţii trei pasageri din trenul IR 1822 Arad – Bucureşti Nord, aflat în spatele trenului de marfă deraiat, în momentul frânării de urgenţă a trenului s-au lovit, aceştia fiind preluaţi de echipajele medicale pentru acordarea de îngrijiri.

În prezent, conform administratorului de infrastructură feroviară, circulaţia pe raza staţiei CF Roşiori Nord se desfăşoară în continuare doar pe liniile 1, 2 şi 3, iar pentru repunerea pe şină a celor două vagoane deraiate şi a vagonului răsturnat, din compunerea trenului privat de marfă, personalul feroviar de specialitate al SRCF Craiova va interveni cu o macara de mare tonaj, respectiv 125 de tone.

Mecanicul a depăşit semnalul de intrare în staţie, care era deja în poziţia

„Menţionăm, totodată, faptul că, din primele verificări şi conform informaţiilor preliminare transmise de personalul feroviar aflat la faţa locului, mecanicul trenului IR 1822, care urma să intre în staţie la altă linie, a depăşit semnalul de intrare în staţie, care era deja în poziţia OPRIRE (culoarea ROŞIE) şi a tamponat ultimul vagon al garniturii de marfă, aflată în mers pentru garare. Aceste informaţii sunt deja verificate şi analizate de membrii Comisiei de anchetă AGIFER, comisie care va stabili cu exactitate cauzele producerii deraierii trenului privat de marfă”, precizează CFR SA.

Călătorii din trenul IR 1822 au fost preluaţi de trenul IRN 79, care a sosit în Bucureşti Nord la ora 9:36.

În ceea ce priveşte trenul IR 1822, acesta a fost retras din zona semnalului de intrare al staţiei Roşiori Nord, la ora 11:17, garnitura urmând să circule, fără călători, până la Bucureşti Nord.

„Pentru restabilirea traficului feroviar în condiţii normale pe raza staţiei CF Roşiori Nord, vă informăm că personalul feroviar de specialitate al SRCF Craiova va asigura tot suportul tehnic necesar operatorului de marfă, astfel încât intervenţiile de repunere pe şină a vagoanelor deraiate să se desfăşoare în condiţii de siguranţă şi să fie finalizate în cel mai scurt timp. Reamintim faptul că deraierea vagoanelor din compunerea trenului privat de marfă a avut loc în cursul acestei dimineţi, la ora 3:54, pe linia 5, din staţia CF Roşiori Nord. Trenul privat de marfă avea în compunere 26 de vagoane încărcate cu autoturisme şi circula în relaţia Craiova – Palas. CFR SA adresează scuzele necesare călătorilor şi îi asigură că personalul feroviar depune toate eforturile pentru restabilirea circulaţiei în cel mai scurt timp şi în condiţii normale, pe raza staţiei Roşiori Nord”, adaugă CFR SA.

Patru persoane au ajuns la spital

Patru persoane au ajuns la spital, luni dimineaţa, după ce un tren a frânat de urgenţă pe traseu, iniţial anunţându-se că a deraiat între Roşiorii de Vede şi Măldăeni şi fiind iniţiat Planul Roşu de Intervenţie, dar ulterior accidentul nu a fost confirmat.

Conform ISU Teleorman, 12 persoane au fost rănite, însă opt au primit îngrijiri la locul incidentului şi nu a fost nevoie să fie transportate la spital.

„Potrivit ultimelor informaţii centralizate de la locul intervenţiei, situaţia privind victimele se prezintă astfel: 12 persoane rănite, dintre care 4 transportate la spital şi 8 nu au necesitat acest lucru, însă au fost asistate medical la faţa locului; dintre cele 4 victime, un bărbat de circa 46 de ani şi o femeie de aproximativ 30 de ani au fost transportaţi la UPU Alexandria, cu traumatisme la nivelul membrelor şi capului, conştiente şi cooperante, iar alte două persoane, un bărbat de circa 59 de ani şi o femeie de aproximativ 61 de ani, au fost transportate la Spitalul Municipal din Roşiorii de Vede, cu traumatisme la nivelul membrelor”, anunţă ISU Teleorman.

Trenul IR (InterRegio) 1822 care circula pe ruta Arad – București a fost nevoit să frâneze de urgență atunci când a constatat că pe calea de rulare se află un marfar deraiat transportat autoturisme spre portul Constanța, potrivit Antena 3.

Cel puțin 13 persoane au fost rănite după ce mecanicul unui tren de marfă a frânat pentru a evita ciocnirea cu o garnitură de marfă care deraiase, scrie

. Mai multe ambulanțe au fost trimise la fața loculuI. Trei persoane au fost transportate la spital și alte 10 primesc îngrijiri la fața locului.

Autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale de descarcerare, o autospecială transport victime multiple, șapte ambulanțe SMURD, opt ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță, o autospecială de stingere și două autospecialele de prima intervenție și comandă.

„A avut loc o frânare de urgență. Nu a existat impact cu trenul deraiat. S-a activat planul roșu de intervenție, fiind vorba de un tren cu foarte mulți pasageri. Au fost trimise la fața locului mai multe autospeciale de intervenție. Răniții transportați la spital sunt un bărbat de 46 de ani și o femeie de 30 de ani, bărbatul având traumatism cranio-facial iar femeia, traumatisme minore. Aproximativ 200 de persoane – pasagerii trenului – urmau să fie transportați cu microbuze în stația Roșiorii de Vede pentru a fi preluați de un tren pus la dispoziție de CFR”, a declarat reprezentantul ISU Teleorman, Adrian Dragomir, pentru Antena 3.

20 Martie 2023, 16:06

Sursa: https://www.dcnews.ro/accident-feroviar-grav-in-teleorman-a-fost-activat-planul-rosu-de-interventie_908486.html

Ultimă oră

Același autor