15.8 C
Județul Arad
11 mai, 2025

A murit Eugen Kantor, „Hagi al culturismului”, la vârsta de 75 de ani

Eugen Kantor, unul dintre cei mai mari culturiști ai României a murit la vârsta de 75 de ani. Acesta a fost înmormântat astăzi.

Sursa foto: Facebook | Eugen Kantor

Eugen Kantor a fost înmormântat astăzi în prezența rudelor și a prietenilor, dar și a cunoștințelor sale. În luna noiembrie ar fi împlinit 76 de ani.

Vineri, acesta a mers să se antreneze la o sală de spot din Arad, unde a râs cu cei de acolo și și-a făcut exercițiile.

Apoi, a plecat la stadionul Gloria unde obișnuia să alerge. Aici, însă, i s-a făcut rău. A fost dus la spital, dar medicii nu au mai putut să-l salveze. Diagnostul a fost disecție de aortă.

Eugen Kantor a fost numit „Hagi în

“ de către Marius Anton, un arădean care mergea la aceeași sală cu Eugen de ani de zile.

„Cel mai longeviv culturist arădean a plecat dintre noi. În anul 1997, când am călcat pentru prima dată pragul unei săli de culturism, am avut ocazia să-l întâlnesc pe Eugen Kantor.

A fost un moment memorabil, eu crescând citind reviste pe coperta cărora era Eugen Kantor, un sportiv care domina clar culturismul la acea vreme, la categoria lui, pot chiar să spun că m-am apucat de culturism avându-l ca model. La acea vreme era un fel de Hagi în culturism. Odihnește-te în pace, Eugen Kantor”, a spus despre el sportivul Marius Anton, cu care se întâlnea aproape zilnic la sală, potrivit

Sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/eugen-kanto-a-murit-686291.html

Ultimă oră

Același autor