20 hours în urmă
42 Vizualizari
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au acționat pe drumurile publice din județul Vaslui, atât în mediul rural cât și în mediul urban, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, înregistrate la nivel județean, în special pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de vehicule care depășesc neregulamentar.
În cadrul activităților desfășurate pe drumurile publice din județul Vaslui, cei 30 de polițiști participanți au verificat peste 235 de vehicule și au legitimat peste 300 de persoane.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 155 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 84.000 de lei, aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice).
Dintre acestea, 80 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru depășirea limitelor maxime de viteză admise iar 16 au fost aplicate pentru depășiri neregulamentare. De asemenea, au fost reținute 44 de permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.
Cu ocazia derulării acțiunilor, s-a constatat și săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier, respectiv ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”(1).
Sursa: http://actualvs.ro/actiuni-pentru-siguranta-traficului-rutier-7/