5.8 C
Județul Arad
26 decembrie, 2024

Accident grav în Hunedoara: Șapte victime, după ce trei mașini s-au ciocnit | A fost chemat elicopterul SMURD

Pompierii au intervenit pe DN 68, între localitățile Totești și Hațeg, unde s-a produs un accident rutier grav

Echipajele operative sosite la fața locului au constatat faptul că în accident au fost implicate trei autoturisme și au rezultat șapte

, iar două dintre aceste au fost găsite încarcerate.

Pompierii au acționat de urgență pentru descarcerarea celor două persoane – un bărbat în vârstă de 24 de ani și o femeie în vârstă de 65 de ani, care au fost extrase în siguranță, fiind conștiente și cooperante.

La locul evenimentului, toate cele șapte victime au primit îngrijiri medicale, iar ulterior au fost transportate la spitalele din Hațeg, Hunedoara, Deva și Petroșani.

Printre persoanele rănite, s-a numărat și o minoră în vârstă de 11 ani, pentru care s-a solicitat sprijinul elicopterului SMURD Arad, astfel încât aceasta să fie transportată în cel mai scurt timp posibil la o unitate spitalicească din Timișoara.

Pompierii militari au acționat, de asemenea, pentru asigurarea măsurilor de preîntâmpinare a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri și pentru sablarea carosabilului. Pentru această misiune au fost mobilizate două autospeciale de descarcerare, două ambulanțe SMURD și trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române accidentul a avut sâmbătă după amiaza loc pe DN 68 Caransebeș-Hațeg, la kilometrul 66, în zona localității Totești, județul Hunedoara.

Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri.

Sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/locale/accident-grav-hunedoara-7-victime-3-masini-ciocnit-686146.html

Ultimă oră

Același autor