-0.3 C
Județul Arad
22 decembrie, 2024

Prefectura Vaslui scapă de ligheanele din sala de ședințe

15 martie 2023

18 ore ago

– Advertisement –

ÎN SFÂRȘIT… După aproape șapte ani de așteptare, spațiile unde își desfășoară activitatea Instituția Prefectului Județului Vaslui intră într-un amplu proces de reabilitare. Consiliul Județean Vaslui, administratorul clădirii, a alocat fondurile necesare, iar firma de construcții a montat deja schelele în fața balconului de la care, în urmă cu trei decenii și jumătate, Ceaușescu le vorbea miilor de vasluieni adunați în Piața Civică. În primă fază va fi reparată fațada clădirii, care arată jalnic după ce tencuiala a căzut, apoi lucrările vor cuprinde și sala de ședințe precum și celelalte birouri, unde apa acumulată în urma ploilor curgea direct pe masa de lucru a reprezentantului Guvernului în teritoriu.

Despre necesitatea acestor lucrări, actualul subprefect al județului Vaslui, Mircea Gologan, atrăgea atenția încă din 2016, în urma unei ploi mai puternice. “Am atenționat administratorul clădirii (n.r. Consiliul Județean) ca atunci când vremea va permite, să intervină și să facă reparațiile necesare. Reprezentanții Consiliului Județean ne-au dat asigurări că vor interveni pentru a preveni astfel de incidente neplăcute”, declara, în urmă cu șapte ani, Mircea Gologan. Cel mai afectat de precipitațiile abundente a fost chiar biroul prefectului, unde apa acumulată pe balconul de la etaj a pătruns pe tubulatura instalației electrice și apoi a curs direct pe masa de lucru a reprezentantului Guvernului în teritoriu. A fost afectată și sala de ședințe a Prefecturii Vaslui, unde apa s-a infiltrat prin tavan de pe terasa încăperii. Devenise aproape o obișnuiță ca în timpul ploilor, angajații Prefecturii Vaslui să înșire ligheane peste tot în instituție pentru a preveni inundațiile.

Promisiuni amânate

Promisiunile primite de conducerea Prefecturii Vaslui în 2016 nu s-au concretizat, iar clădirea s-a deteriorat și mai mult. În 2019, în timp ce treceau prin centrul orașului, mai mulți vasluieni au văzut cum bucăți mari de beton s-au desprins din fațada clădirii Palatului Administrativ. Poliția și Jandarmeria au intervenit și au blocat accesul spre zona supusă pericolului de prăbușire. Tencuiala a cedat și în zona din spatele Palatului Administrativ, iar conducerea Consiliului Județean a fost obligată să pună panouri de informare, pentru a avertiza trecătorii despre pericolele la care se expun când trec prin zona respectivă.

2022, anul în care s-au alocat fondurile necesare

Abia anul trecut, Consiliul Județean Vaslui a inițiat procedura de achiziție a lucrărilor de reabilitare a fațadei Palatului Administrativ. Licitația a fost câștigată de societatea SCIR din municipiul Vaslui, care și-a intrat imediat în pâine și a modernizat, atât cât i-a permis infrastructura clădirii, corpul în care își desfășoară activitatea Consiliul Județean. Contractul prevedea, printre altele, executarea de finisaje noi prin repararea și/sau tencuirea fațadelor învechite, realizarea lucrărilor imperios necesare aducerii în stare de funcționalitate deplină a corpurilor de clădire, precum și lucrări de înlocuire glafuri la ferestre și reabilitarea instalațiilor de scurgere a apei pluviale. După ce a pus la punct birourile Consiliului Județean, firma de construcții și-a mutat activitatea la corpul de clădire aparținând Prefecturii Vaslui. Ieri au fost montate schelele și au fost aduse tuburile cu coș pentru evacuarea molozului. Toată această agitație nu i-a deranjat deloc pe angajații Prefecturii, ba din contră. Aceștia speră ca după finalizarea lucrărilor de reabilitare a corpului de clădire să scape de gălețile și ligheanele cu care strângeau apa după fiecare ploaie.

Ultimele Știri

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/prefectura-vaslui-scapa-de-ligheanele-din-sala-de-sedinte/

Ultimă oră

Același autor