Publicat: 31/10/2024, 15:29
Un bărbat din Arad este anchetat de Direcția Generală Anticorupție, după ce a pretins peste 8.000 de euro de la diferite persoane, cu promisiunea unor posturi în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
„Miercuri, 30 octombrie 2024, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Arad, cu sprijinul Centrului Operațional 2 Timișoara, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la o persoană fără calitate specială, într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.
În fapt, persoana în cauză, prezentându-se ca și consilier al ministrului afacerilor interne, a pretins și primit de la mai multe persoane, în tranșe, sumele de 8.000 de euro și 7.000 de lei, în schimbul promisiunii angajării acestora în cadrul structurilor poliției de frontieră și ale unor unități pentru situații de urgență.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale.”, se arată în comunicatul instituției.
În urmă cu o săptămâna Direcția Generală Anticorupție a transmis într-un comunicat că adjunctul de protecție a consumatorilor a fost pus sub control judiciar, sub suspiciunea de luare de mită.
„Adjunctul autoritatii de protectie a consumatorilor din Ilfov este cercetat sub masura controlului judiciar pentru savarsirea a 3 infractiuni de luare de mita.
Din cercetări s-a stabilit că, acesta ar fi pretins și primit sume de bani pentru a nu efectua controale la operatori economici sau a nu aplica măsurile cuvenite în cazul constatării unor nereguli.
Ca exemplu, în iunie 2024, cu ocazia unui control la o societate de panificație din Popești Leordeni ar fi pretins și primit 30.000 de lei pentru a nu închide unitatea și a aplica o sancțiune mai blândă.
Pentru probarea activității infracționale a inculpatului, ieri, ofițerii DGA, împreună cu procurorii DNA au efectuat 4 percheziții în București și județele Ilfov și Giurgiu.” a transmis DGA.
FOTO: Facebook/DGA
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3.
A evoluat
Loading …
Urmărește Gândul.ro pe
Antena 3
Ce se întâmplă doctore
Stirile Kanal D
Râzi cu lacrimi
Cele mai noi
Gânduri printre cărți –
31 Oct, 15:34
Știri politice –
31 Oct, 15:30
31 Oct, 15:11
Ultima oră
Actualitate –
31 Oct, 15:10
Video –
31 Oct, 15:05
31 Oct, 14:58