Observațiile gratuite vor începe de miercuri seara, de la ora 19:45. Sursa foto: Getty Images
Cometa „unică în viață”
va putea fi observat atât cu ochiul liber, dar şi gratuit cu un telescop începând de azi până în weekend la Lacul Măltăreţ, din zona Pădurii Ceala din Arad, acolo unde poluarea luminoasă este minimă. Telescopul va fi pus la dispoziția publicului de un club de astronomie, informează
Observațiile gratuite vor începe de miercuri seara, de la ora 19:45. Astfel cei care doresc să vadă cometa Tsuchinshan-ATLAS prin telescop sunt invitaţi la Lacul Măltăreţ, din zona Pădurii Ceala. Vizionări vor fi organizate şi în următoarele seri, până în weekend, dacă cerul va fi senin, a transmis Coordonatorul Astroclub Galaxis Arad, clubul care va pune la dispoziție un telescop pentru a admira fenomenele cereşti.
„Ceea ce face această cometă specială este că a devenit destul de luminoasă ca să poată fi observată şi cu ochiul liber. Astfel, o cometă care devine vizibilă cu ochiul liber devine o cometă faimoasă, fotografiată, observată, iar noi chiar îndemnăm lumea să o observe pentru că este posibil să fie o ocazie unică în viaţă”, a spus Armand Popa.
În afară de observaţii, arădenii prezenţi vor primi informaţii despre cometa care trece pe lângă Pământ o dată la 80.000 de ani, dar şi despre alte fenomene astronomice.
Clubul le recomandă curioşilor care dau curs invitaţiei să se îmbrace corespunzător, după apus temperaturile fiind scăzute, mai ales în afara oraşului.
Cometa Tsuchinshan-ATLAS se poate vedea slab şi cu ochiul liber, seara la apus, dar se vede mai bine cu un binoclu sau telescop.
Corpul de rocă şi gheaţă a fost detectat abia în ianuarie 2023 de Observatorul Muntelui Purpuriu din China (Tsuchinshan), de la care provine prima jumătate a numelui. Cea de-a doua jumătate provine de la telescopul din programul sud-african ATLAS, care i-a confirmat existenţa.
Tsuchinshan-ATLAS, este o cometă neobișnuit de strălucitoare care provine probabil din Norul Oort
C/2023 A3, cunoscută mai ales sub numele de Tsuchinshan-ATLAS, este o cometă neobișnuit de strălucitoare care provine probabil din Norul Oort – un rezervor de obiecte înghețate din zonele exterioare ale sistemului solar. Cometa a fost descoperită pentru prima dată la începutul anului 2023, trecând între Saturn și Jupiter, în timp ce se îndrepta spre planetele interioare. Observațiile ulterioare au arătat că cometa orbitează probabil în jurul Soarelui o dată la 80660 de ani – și au sugerat că ar fi putut să se dezintegreze, ceea ce ulterior s-a dovedit a fi inexact.
Tsuchinshan-ATLAS a fost vizibilă cu ochiul liber în ultimele câteva săptămâni, după ce s-a rotit în jurul Soarelui la sfârșitul lunii septembrie. Cu toate acestea, strălucirea sa a atins apogeul în ultimele zile după ce
, când s-a aflat la aproximativ 70,6 milioane de kilometri de planeta noastră – de aproximativ 180 de ori mai departe de noi decât Luna. Cometa a vizibilă pentru milioane de oameni din diferite părți ale globului.