3.4 C
Județul Arad
21 decembrie, 2024

O PROFESOARĂ din Arad a ajuns la spital, după ce o bucată din tavan s-a prăbușit peste ea, în incinta școlii

Publicat: 04/10/2024, 14:19

O profesoară, de la Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta”, din Arad, a fost transportată la spital, după ce o bucată de tencuială s-a prăbușit peste ea, în incinta instituției.

O profesoară, în vârstă de 51 de ani, a avut fost dusă cu Ambulanța la spital, după ce o bucată de tencuială s-a prăbușit peste ea, pe holul Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta”, din centrul oraşului Arad. Incidentul a avut loc, la scurt timp după ce clădirea a fost renovată de autorităţile locale, transmite Agerpres.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, o bucată de tencuială a căzut peste profesoară, pe un hol al şcolii.

„Element de construcție (bucată de tencuială) căzut peste o persoană, în incinta unei unități de învățământ din municipiul Arad, Bulevardul General Dragalina.

La locul evenimentului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad, cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare. De asemenea, a fost alocată o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad.

Totodată, au fost anunțați reprezentanții din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții”, a precizat ISU.

Potrivit sursei citate, victima este o femeie, în vârstă de 51 de ani, stabilă, conștientă și cooperantă. Aceasta a fost preluată de către echipajul medical SAJ care îi acordă îngrijiri medicale. Pompierii militari arădeni au acționat pentru asigurarea zonei și măsurilor specifice.

foto: Facebook

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3.

A evoluat

Loading …

Urmărește Gândul.ro pe

Antena 3

Ce se întâmplă doctore

Stirile Kanal D

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Emisiuni –

04 Oct, 15:00

HOROSCOP –

Actualitate –

04 Oct, 14:48

Ultima oră

Știri politice –

04 Oct, 14:36

Știri –

04 Oct, 14:32

04 Oct, 14:30

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/o-profesoara-din-arad-a-ajuns-la-spital-dupa-ce-o-bucata-din-tavan-s-a-prabusit-peste-ea-in-incinta-scolii-20320359

Ultimă oră

Același autor