1.9 C
Județul Arad
27 decembrie, 2024

19.09.2024 09:25

Ziua și incidentul la CFR. Un vagon din compunerea trenului de călători R 2601 a deraiat

Inquam Photos / George Călin

Ziua și incidentul la CFR.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că traficul feroviar pe secţia Timișoara Nord – Arad este oprit temporar la această oră, din cauza deraierii a ultimului vagon din compunerea trenului de călători R 2601, după gararea pe linia 2 din stația Șag.

Trenul aparține operatorului național de transport feroviar de călători – CFR Călători și avea în compunere două vagoane.

La fața locului s-au deplasat comisiile de cercetare ale CFR SA, CFR Călători, AFER și echipele de intervenţie din cadrul Regionalei CF Timișoara.

Personalul feroviar al SRCF Timișoara va acorda sprijin tehnic operatorului CFR Călători în procesul de repunere pe șină a vagonului deraiat.

În prezent, este afectată circulația a șapte trenuri de călători, (IR 1532, IR 11501, IRN 1765, IRN 78, R 2603, R 10512 și R 3112), care staţionează temporar în gările adiacente.

SRCF Timișoara va asigura transbordarea auto a călătorilor pe distanța Timișoara Nord – Aradu Nou și retur.

Accidentul feroviar va fi investigat de către o comisie AGIFER, care va stabili cauzele deraierii.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA cere scuze pasagerilor pentru disconfortul creat şi îi asigură că se vor lua toate măsurile necesare pentru redeschiderea circulaţiei în condiţii de siguranţă.

Sursa: https://www.dcnews.ro/ziua-si-incidentul-la-cfr-un-vagon-din-compunerea-trenului-de-calatori-r-2601-a-deraiat_972192.html

Ultimă oră

Același autor

02.10.2024 16:34

02.10.2024 11:15

01.10.2024 11:11

01.10.2024 12:01