2 C
Județul Arad
12 decembrie, 2024

31 martie, termen limită pentru plata taxelor locale

De către

15 martie 2023

P entru a evita acumularea și plata majorărilor de întârziere , vasluienii trebuie să achite impozitel e și taxel e locale pentru anul 2023, prima tranșă, până pe 31 martie 2023, inclusiv.

.Vasluienii, contribuabili persoane fizice și juridice, trebuie să știe că termenul scadent pentru plata impozitelor și taxelor locale pentru anul 2023, prima tranșă, potrivit prevederilor legale, este 31 martie 2023, inclusiv.

Dacă vor achita la termenul menționat impozitele și taxele datorate pentru clădiri, teren, mijloace de transport etc, vor evita acumularea și plata majorărilor de întârziere.

Pentru neachitarea la termen a obligațiilor fiscale principale, începând cu ziua imediat următoare se vor calcula majorări de întârziere în cuantum de 1% pe lună sau fracție de lună, până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

Important de reamintit este, de asemenea, faptul că impozitele și taxele locale se achită în ordinea vechimii, doar după plata amenzilor contravenționale, în conformitate cu prevederile art. 165 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren și a impozitului pe mijloacele de transport, datorate pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31.03.2023 inclusiv, se va acorda o bonificație de 10% (art. 3 din HCL 50/2022 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale, pe anul 2023), indiferent de modalitatea de achitare a obligațiilor fiscale (online, la ghișee, numerar sau cu cardul bancar).

Plata taxelor și impozitelor locale pentru anul 2023 nu este condiționată de primirea deciziei/înștiințării de plată.

Impozitele și taxele locale pot fi achitate online, pe

, prin ghișeul unic al Sistemului Național Electronic de Plată cu cardul bancar, prin virament bancar/internet banking în conturile corespunzătoare fiecărui tip de impozit sau direct la ghișeele primăriilor, în numerar sau prin POS cu card bancar.

Sursa: http://www.monitoruldevaslui.ro/2023/03/31-martie-termen-limita-pentru-plata-taxelor-locale/

Ultimă oră

Același autor